Salarii mai mari pentru medicii din Călăraşi. Au primit lefuri mai mari cu 10 la sută
În sfârşit au primit salarii cu 10 la sută mai mari. O spun medicii din raionul Călăraşi, care au ridicat luna aceasta mai mulţi bani. Asta chiar dacă ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, promitea majorarea salariilor pentru lucrătorii medicali începând cu luna iulie.
"În luna aceasta Ministerul Sănătăţii împreună cu Compania Naţională de Asigurări în medicină şi împreună cu sindicatele din domeniu au dat o circulară pentru a ajusta nivelul de salarii la cadrul normativ legal existent. Instituţiile medicale au reuşit să mărească cu cel puţin 10 la sută salariile pentru lucrătorii medicali", a menţionat viceministrul Sănătăţii Viorel Soltan.
Deocamdată, nu toţi angajaţii din medicină şi-au ridicat salariile. Ministerul Sănătăţii dă, însă, asigurări că, începând cu această lună, medicii vor avea salarii mai mari.
Reprezentanţii ministerului mai spun că refomarea sistemului ocrotirii sănătăţii va aduce noi creşteri salariale, dar că acestea sunt preconizate pentru anul viitor.
- Maladia care a pus medicii pe gânduri: O fetiţă din India plânge cu "lacrimi" de piatră
- Salariile şi pensiile minime nu vor fi majorate până la minimul necesar
- VEZI ce SALARII primesc deputaţii
- Avere la vedere: Demnitarii noştri trăiesc din salarii modeste
- "O casă fără pericole pentru copilul tău" - o campanie pentru a reduce numărul micuţilor accidentaţi în condiţii casnice