Salariu de preşedinte. VEZI cât a câştigat Nicolae Timofti în 2012
Preşedintele Republicii Moldova a câştigat, anul trecut, peste 136 de mii de lei din salariul de magistrat şi cel de şef al statului. Potrivit declaraţiei de avere, prezentată la Comisia Naţională de Integritate, până să ajungă preşedinte, Nicolae Timofti a câştigat peste 21 de mii de lei la Consiliul Superior al Magistraturii. Iar din martie, a obţinut un venit din salariu de peste 110 mii de lei.
Totodată, Nicolae Timofti a mai declarat că, în 2012, soţia lui a câştigat din salariu mai mult de 100 de mii de lei. Anul trecut, şeful statului a beneficiat şi de o pensie în valoare de aproape 90 de mii de lei, dar şi de o indemnizaţie de peste 325 de mii de lei, în urma demisiei de la CSM.
Nicolae Timofti deţine un depozit de peste 250 de mii de lei la Banca de Economii. Preşedintele Timofti mai are în proprietate un teren agricol estimat la peste 44 de mii de lei, dar şi un apartament de 85 metri pătraţi, cu o valoare de peste 500 de mii de lei.