Salariu în plic, o iluzie. Fiscul îndeamnă moldovenii să refuze lefurile de acest tip
"Refuză salariul în plic, cere să îţi fie respectate drepturile". Este mesajul unei campanii lansate de Serviciul Fiscal cu scopul de a combate fenomenul muncii la negru.
"Luăm un salariu de luna trecută, unul de luna aceasta şi un salariu de luna viitoare, le punem într-un plic. Cu ce ne alegem? Cu nimic."
Campania va dura trei luni, timp în care inspectorii fiscali vor face controale la mai mulţi agenţi economici. Angajatorii şi salariaţii vor fi informaţi despre riscurile pe care şi le asumă dacă dau sau primesc lefuri în plic. În cazul persoanelor juridice, amenzile ajung la 75 de mii de lei.
"Sancţiunile sunt foarte dure, respectiv agenţii economici au la dispoziţie 90 de zile pentru a-şi revedea încă o dată contabilitatea, dările de seamă prezentate şi a se conforma benevol", a spus Nicoleta Nemerenco, şef Direcţie generală managementul riscului, Fisc.
Cei care acceptă munca la negru îşi asumă o mulţime de riscuri: sunt lipsiţi de asigurări sociale şi medicale, nu iau concediu plătit şi nici indemnizaţii pentru îngrijirea copilului, iar la bătrâneţe nu vor avea o pensie decentă.
"La viitor cine se gândeşte? În prezent trebuie să le fie bine."
"Nu plătesc impozite la stat, nu se ia din salariu, dacă salariul oficial omul are zece mii atunci pe card e vin opt mii, însă la plic el poate să ia toate zece. Nu se gândesc la viitor multe persoane".
Unii moldoveni au recunoscut că au acceptat salarii în plic.
"Impozitele trebuie să fie reduse. Aţi primit vreodată salarii în plic? Da, sigur".
Anul trecut, 137 de agenţi economici au fost sancţionaţi pentru că plăteau lefuri în plic. Suma amenzilor încasate se ridică la 12 milioane de lei. Statisticile arată că aproape şase la sută din moldoveni muncesc la negru. Cei mai mulţi sunt angajaţi în comerț şi agricultură.