Şalaru a găsit bani pentru barierele la trecerea căilor ferate: Şoferii iresponsabili nu pot fi opriţi de nimic
Ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru, promite că în viitorul apropiat vor fi instalate bariere la 13 treceri de cale ferată, unde, în ultimii ani, au fost înregistrate accidente grave. Banii urmează a fi alocaţi din Fondul Rutier, deşi anterior ministrul declara că instituţia nu are banii necesari pentru instalarea barierelor.
Anatol Şalaru s-a referit la accidentul de duminică de la Merenii Noi, în urma căruia patru persoane au decedat. El consideră că vina aparţine şoferului, nu Ministerului Transporturilor, aşa cum susţin unii.
"Un martor a văzut cum şoferul mergea înainte, chiar dacă pasagerii îi spuneau că nu va reuşi. Şoferii iresponsabili nu pot fi opriţi de bariere, de nimic. Avem accidente şi unde sunt bariere şi unde nu sunt. În relaţia tren - microbuz, întotdeauna câştigă trenul", a declarat ministrul.
Anatol Şalaru a mai spus că barierele ar putea fi procurate de la producători europeni, însă numai după ce vor fi organizate licitaţii. "Noi am cerut oferta de la producători europeni, vom alege cele mai bune sisteme. Cea mai ieftină barieră costă 70.000 de euro. La sfârşitul acestei săptămâni va fi aprobat caietul de sarcini", a adăugat ministrul Transporturilor.
Publika.md reaminteşte că, duminică, în apropiere de staţia Mereni din raionul Anenii Noi, un microbuz a fost lovit de un tren. În urma accidentului, patru persoane au decedat, iar alte cinci au fost internate în spital.