SALVARE MIRACULOASĂ ÎN SUA. Un tânăr căzut pe șine a fost salvat din fața trenului
Salvare miraculoasă într-o gară din orașul Oakland din statul american California. Un tânăr a căzut pe șine, însă a fost ridicat înapoi pe peron de un angajat al companiei care administrează calea ferată cu o fracțiune de secundă înainte să fie strivit de un tren care intra în stație.
John O'Connor asigura ordinea pe peron în momentul în care a văzut cum un bărbat cade pe șine. A avut la dispoziție doar o fracțiune de secundă pentru a interveni și i-a fost deajuns.
”L-am văzut, am văzut farurile trenului, așa că mi-am dat seama că nu va reuși să se ridice la timp pe peron. Atunci l-am apucat și l-am ridicat înapoi pe platformă.”
Bărbatul nu se consideră erou și spune că oricine altcineva ar fi putut să facă acest lucru, însă el a fost cel mai aproape și a intervenit rapid. Nu de aceeași părere sunt însă alți pasageri care au fost martorii incidentului.
”Acțiunile lui au fost remarcabile, felul în care a ieșit la rampă și i-a salvat viața acelui bărbat. Ar fi fost ceva oribil, mai ales în fața a atâția martori.”
”A fost foarte curajos, sunt fericită că a reușit să facă acest act eroic.”
Pasagerul care și-a văzut moartea cu ochii a scăpat doar cu o sperietură zdravănă și se află acum în grija medicilor.