SALVAŢI din calea RĂZBOIULUI. ONU anunţă numărul refugiaţilor ucraineni (FOTOREPORT)
Numărul persoanelor care au părăsit estul Ucrainei şi s-au instalat cu traiul în alte regiuni va ajunge în curând la un milion, iar alţi 600.000 de refugiaţi au plecat peste graniţă.
Astfel, aproximativ 1,6 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele din cauza conflictului separatist din estul Ucrainei. Informaţia a fost făcută publică astăzi de reprezentanţa ONU pentru refugiaţi, scrie Gordonua.com.
Refugiaţii care au părăsit Ucraina se află acum în ţările vecine: Rusia, Belarus, Moldova, România şi Bulgaria.
ONU precizează că mulţi localnici rămân în zona de conflict, refuzând să fie evacuaţi.
Ostilităţile au început în estul Ucrainei în aprilie trecut şi continuă până în prezent, numărul celor ucişi ridicându-se la 5,3 mii de oameni, iar alte 12.000 de persoane au fost rănite.
Foto: Piotr Şelemovski, exclusiv pentru currenttime.tv