Salvatorii, în alertă: Cinci maşini blocate în nămeţi şi nouă persoane rănite în accidente
Cel puţin cinci automobile, dintre care două ambulanţe, au rămas blocate în trafic, în ultimele 24 de ore, din cauza zăpezii. Totodată, nouă persoane au fost rănite în accidente rutiere, care s-au produs în ţară.
Potrivit administraţiei de stat a drumurilor, în acest moment toate traseele naţionale sunt practicabile. Peste 300 de muncitori au lucrat noaptea pe drumuri cu 82 de autospeciale, care au împrăştiat peste 500 de tone de material antiderapant.
Cel mai dificil a fost în zona de Nord a ţării, în oraşul Bălţi, Drochia, Rezina şi Teleneşti.
Totodată, potrivit serviciului situaţiilor excepţionale, în ultimele 24 de ore, din nămeţi au fost tractate 5 maşini, dintre care două ambulaţe. Primul caz a avut loc în Chişinău, iar celălalt în Călăraşi.
Poliţia de patrulare a înregistrat cinci accidente rutiere, în urma cărora nouă persoane au fost rănite.
Potrivit meteorologilor, acum cel mai gros strat de zăpadă este înregistrat în oraşul Camenca, 21 de cm, în Chişinău este de 11 cm, iar la Bălţi - 10 cm.
- ÎNGROPAT în nămeţi, după ce a săpat şase ore pentru a-şi găsi maşina (VIDEO VIRAL)
- STARE DE ALERTĂ. A nins în plină vară în două ţări din zona tropicală (VIDEO)
- A VENIT IARNA. Primele ninsori au adus un peisaj de poveste și probleme în trafic
- Frumusețea iernii. Imagini inedite cu prima zăpadă din acest an (FOTOREPORT)
- Scenă teribilă, surprinsă de camere: Zăpada de pe acoperiş a îngropat trecătorii, pe trotuar (VIDEO)
- Momentul în care răbdarea bărbatului ajunge la limită. A urcat Alba ca Zăpada în maşină (VIDEO)