Samsung a prezentat noile telefoane Galaxy Note 5 și Galaxy S6 Edge+ (FOTO/VIDEO)
Samsung a prezentat, în cadrul unui eveniment Unpacked, Samsung Galaxy Note 5 și Samsung Galaxy S6 Edge +. Smartphone-urile confirmă specificațiile zvonite până acum, dar fără să aducă ceva cu adevărat nou, scrie playtech.ro.
Samsung Galaxy Note 5 este un telefon destinat utilizatorilor care își doresc un telefon cu display mare, dar nu un telefon mare. Este, până la urmă, cea mai de succes serie de phablet-uri de până acum. Samsung Galaxy Note 5 are un display de 5,7 inci cu rezoluție QHD.
Diferența față de S6 este, potrivit Samsung, că metalul folosit la Note 5 este mai rezistent, mai subțire și mai ușor decât cel de pe S6. Și, cu toate că are un display plat, Note 5 are un spate curbat, pentru a fi mai ușor de ținut în mână.
Totodată, este mai mic decât Note 4, dar și bateria este mai mică, având numai 3.000 mAh. Vestea bună este că vine cu fast charge, atât prin cablu, cât și wireless, lucru pe care nu l-am mai văzut la niciun smartphone.
Despre camerele foto nu este foarte mult de zis. Sunt aceleași ca pe S6 ș S6 Edge, adică de 5, respectiv 16 MP.
Pentru partea de productivitate, sud-coreenii au adus câteva îmbunătățiri ergonomice stylusului și i-au oferit și o funcție nouă: acum poți scrie cu el pe ecranul stins. De exemplu, dacă te grăbești și nu vrei să stai să deblochezi telefonul pentru a nota o adresă sau un număr de telefon, poți pur și simplu să scoți stylusul, să scrii pe el pe ecranul închis și se va salva automat o notiță cu informația scrisă de tine.
Tot pentru cei care vor un spor de productivitiate, Samsung a lansat și o carcasă cu tastatură care pur și simplu se atașează peste ecran, permițându-le utilizatorilor care preferă tastaturile fizice să scrie mai repede.
Samsung Galaxy S6 Edge + are specificații identice, lăsând la o parte ecranul curbat și faptul că nu vine cu un stylus. Sud-coreenii spun că este făcut pentru cei care vor un dispozitiv multimedia extraordinar și probabil va costa mai mult decât Note 5, având în vedere că și Samsung Galaxy S6 Edge costă mai mult decât S6.
S6 Edge + vine acum cu apps edge, o fucnționalitate care îți permite să ajungi foarte rapid la contacte și aplicații favorite, printr-un simplu swipe pe marginea curbată. Totuși, sunt doar câteva sloturi disponibile pentru aplicații, dar în sfârșit este folosită mai bine acea margine.
Galaxy S6 edge+ oferă funcţie de încărcare rapidă a bateriei, atât wireless, cât şi prin cablu. Interiorul carcasei prevăzută cu acumulator de 3000mAh ascunde o configuraţie cu 4GB memorie RAM, motorizată de un chipset Exynos 7420 pe 14nm, compus dintr-un procesor octa core pe 64 biţi (2.1GHz) şi GPU Mali-T760MP8, potrivit go4it.ro.
Pasionaţii de fotografie sunt răsfăţaţi cu o cameră foto de 16MP, dispunând de obiectiv cu deschidere f/1.9 şi stabilizare optică, respectiv funcţie de filmare 4K. Telefonul include şi o cameră frontală cu rezoluţie 5MP, respectiv senzor de amprente. Opţiunile pentru conectivitate includ suport LTE Cat.6, WiFi N/AC dual-band (2.4/5GHz), Bluetooth 4.2 şi NFC/MST pentru plăţi electronice.
Samsung livrează modelul împreună cu sistemul Android 5.1.1, personalizat cu interfaţa TouchWiz UX.
Protejat sub un scut Corning Gorilla Glass 4, ecranul Super AMOLED de 5.7" oferă densitate 518ppi, corespunzătoare rezoluţiei 2560 x 1440 pixeli.
Toate specificaţiile sunt aplicabile şi unui Note 5, înafară de dimensiuni.