Samsung acordă premii de 800.000$ pentru dezvoltarea de aplicaţii
Samsung organizează un concurs în care participanţii trebuie să dezvolte aplicaţii pentru Galaxy S4, folosind interfaţa peer-to-peer a companiei. Premiile acordate se ridică la 800.000 de dolari, scrie playtech.ro.
Sud-coreenii au anunţat că cei interesaţi să participe la concursul organizat, "Smart App Challenge 2013", trebuie să dezvolte câte o aplicaţie folosind kitul Samsung Chord SDK.
Chord este o interfaţă prin care se face o conexiune wireless directă între două smartphone Samsung, fără a fi nevoie de un server sau de o reţea de telefonie mobilă. Tehnologia peer-to-peer este prezentată pentru utilizatori de Samsung drept "Group Play", un serviciu de "sharing" jocuri multiplayer sau muzică şi fotografii în rândul utilizatorilor de telefoane și tablete.
Aplicaţiile intrate în concurs vor fi evaluate de cei de la Samsung după mai multe criterii, printre care: unicitate, potenţial comercial şi design.
Perioada în care cei interesaţi se pot înscrie în concurs este 20 iunie – 31 august, iar juriul va delibera până în luna noiembrie. Pe lângă utilizarea interfeţei Chord, participanţii la acest concurs trebuie să vândă aplicaţia prin serviciul "Samsung Apps".
Samsung va acorda, în total, zece premii. Premiul întâi va fi în valoare de 200.000 de dolari, pentru locul doi va acorda trei premii în valoare de 100.000 de dolari fiecare, iar pentru locul al treilea vor fi acordate şase premii în valoare de 50.000 de dolari fiecare.
Aplicaţiile premiate vor fi, de asemenea, "candidate" pentru investiţiile companiei, care le va promova şi pe paginile de internet deţinute, dar şi în cadrul evenimentelor.