Samsung ar putea vinde din nou telefoane pe care le-a vândut deja
Samsung ar putea vinde din nou telefoane pe care le-a vândut deja. Surse citate de Reuters spun că Samsung pregăteşte un program de vânzare a unor smartphone-uri recondiţionate. Sunt telefoane predate de clienţi în schimbul unor modele mai noi. Compania sud-coreeană le-ar curăţa, le-ar repara eventualele defecţiuni şi apoi le-ar vinde la un preţ mai mic, scrie Digi24.ro.
Samsung nu ar fi prima companie care ar vinde electronice recondiţionate, a căror stare este ceva mai bună decât cea a produselor la mâna a doua.
Şi Apple, marele rival al sud-coreenilor, vinde în Statele Unite iPhone-uri, iPad-uri şi Mac-uri recondiţionate cu un discount de aproximativ 15% faţă de preţul produsului nou.
Telefoanele pe care le-ar vinde Samsung printr-o astfel de ofertă ar fi cele ar fi cele din gama premium, precum Galaxy S, spun sursele celor de la Reuters.
Compania a refuzat să comenteze aceste speculaţii. Marele risc al unui program de acest fel ar fi ca produsele recondiţionate să canibalizeze produsele noi ale celor de la Samsung.
Pentru că un telefon din gama de vârf, cu preţul scăzut cu 15-20%, dar în condiţii bune, s-ar apropia de telefoanele din gama de mijloc care nu sunt la fel de puternice şi nu au la fel de multe funcţii.
- Samsung a lansat trei noi accesorii pentru modelele Galaxy S7 și S7 Edge
- Samsung ar putea lansa un telefon mid-range cu display de 7 inchi
- Samsung îşi pregăteşte intrarea în rândul producătorilor de automobile electrice
- Au fost dezvăluite detaliile smartphone-ului Galaxy Note 7. Cum va arăta telefonul (FOTO)
- Vertu a lansat trei smartphone-uri mai "accesibile". Cel mai ieftin costă 4.200 de dolari
- JAF pe Calea Orheiului! Hoții au sustras două telefoane mobile și bani. FOTO cu unul dintre infractori