Samsung Galaxy S8: Vânzările telefonului au atins un prag important
Samsung Galaxy S8 se vinde destul de bine, iar mărturie stau informațiile apărute despre cifrele atinse de smartphone în prima lună de la lansare, scrie playtech.ro.
Telefonul s-a lansat oficial în data de 21 aprilie, cu toate că a existat posibilitatea de lansare a precomenzilor încă dinainte de această zi. De asemenea, smartphone-ul a fost extrem de anticipat, având în vedere zecile de zvonuri cu privire la lansarea acestuia.
Gigantul din Coreea de Sud a dat publicității câteva informații cu privire la vânzările atinse de către Galaxy S8, iar cifrele arată că Samsung o duce destul de bine.
Astfel, aceștia arată că ”nu putem oferi cifre detaliate, dar vânzările merg destul de bine pe întregul mapamond”, scrie gsmarena.com.
Compania spune că vânzările de pe toate piețele depășesc pragul de cinci milioane de unități. Flagship-ul este deja disponibil în foarte multe țări, dar compania are de gând să îl aducă și mai multor clienți.
Astfel, până la sfârșitul lunii mai, clienții din peste 120 de țări vor avea posibilitatea să-și cumpere un Samsung Galaxy S8.
Sud-coreenii au menționat în mod explicit că S8 va ajunge în China în această lună. Vecinii din Hong Kong, pe de altă parte, beneficiază de o variantă a telefonului cu 6GB de memorie RAM.