Samsung pregăteşte noi tablete accesibile: Galaxy Tab A şi Galaxy Tab A Plus
Cu câteva săptămâni înainte de MWC au ajuns pe Internet mai multe specificaţii pentru viitoare tablete Samsung, Galaxy Tab A şi Galaxy Tab A Plus, scrie playtech.ro.
După ce au scos noi modele de telefoane pe bandă rulantă, cei de la Samsung se pare că lucrează intens la lansarea unor noi tablete. Acestea vor face parte dintr-o nouă familie de produse şi este foarte probabil să împărtăşească anumite particularităţi de design cu smartphone-urile Galaxy A.
Aparent, în curând vom avea parte de anunţul oficial pe marginea Galaxy Tab A şi Galaxy Tab A Plus. Aceste două modele se vor materializa de fapt în patru noi tablete. Va exista un Galaxy Tab A cu diagonală de 8 şi 9,7 inci şi un Galaxy Tab A Plus de 8 şi 9,7 inci.
În principiu, ca specificaţii tehnice, cele două familii de produse vor împărtăşi o mare parte din trăsături, cu menţiunea că Galaxy Tab A Plus va include în pachet un S Pen şi va avea 2GB RAM, în loc de 1,5GB în cazul Galaxy Tab A.
Versiunea de 8 inci a ambelor tablete va fi construită în jurul unui panou cu raport de aspect 4:3 şi o rezoluţie nativă de 1024 x 768 pixei. Partea de procesare va fi asigurată de un quad core Snapdragon 410 tactat la 1,2 GHz, memoria internă va fi de 16GB, iar autonomia va fi asigurată de o baterie de 4200 mAh.
Cele două camere foto-video vor fi de 2 megapixeli pe faţă şi 5 megapixeli pe partea din spate a carcasei. Upgrade-ul la o diagonală de 9,7 inci se va traduce printr-un salt la un procesor Qualcomm APQ8016 tactat la 1,2 GHz şi o baterie mai generoasă de 6000 mAh.
Similar cu modelele lansate în ultimii ani, Galaxy Tab A şi Galaxy Tab A Plus vor fi lansate atât în variante cu conectivitate WiFi şi LTE, cât şi doar WiFi. Nu avem încă prea multe detalii legate de aspectul acestor creaţii, dar ştim că se vor încadra în doar 7,4 milimetri grosime.