Samsung pregăteşte un nou senzor foto de 150MP pentru telefoane mobile
Confirmat deocamdată doar din zvonuri, noul senzor optic cu rezoluţie 150MP ar urma să echipeze telefoane flagship din anul 2021, dar numai după ce gigantul Xiaomi va fi lansat un smartphone care să facă de ruşină flagship-urile brandurilor consacrate, potrivit go4it.ro.
Cu asemenea rezoluţie, ar fi greşit să credem că noul senzor cu tehnologie Nonacell va fi un modul pentru telefoane ultra-subţiri. Senzorul cu dimensiune de 1” reprezintă un upgrade pentru modelul ISOCELL Bright HM1 de 108MP folosit cu actuala generaţie de telefoane Galaxy S20 Ultra.
Succesoare tehnologiei Tetracell, Nanocell foloseste nu mai puţin de 9 pixeli adiacenţi pentru simulrea unui pixel cu suprafaţă de 2.4μm, dublând rata de absorbţie a luminii. Astfel, dacă în condiţii ideale de iluminare vom fi răsfăţaţi cu o claritate imbatabilă a imaginii, sub cer înnorat sau lumină artificială senzorul de 150MP devine unul de 16MP cu sensibilitate excelentă şi nivel de zgomot digital foarte redus.
În funcţie de iluminarea disponibilă, posesorii de telefoane mobile echipate cu nou senzor Samsung ISOCELL Bright HMX cu pixeli de 0.8μm se vor alege cu poze de rezoluţie 12032×9024 pixeli, sau 4920 x 3264 pixeli.
Rezultat în urma unei colaborări dintre Samsung şi Xiaomi, primul senzor optic de 150MP pentru camere foto va debuta, cel mai probabil, în urătoarea versiune a flagship-ului Mi MIX Alpha, aşteptată pentru lansare în luna septembrie. Dar până atunci este cale lungă, actuala încetinire globală cauzată de epidemia COVID-19 putând da toate planurile peste cap.