Samsung prezintă la IFA 2013 imprimante cu dock şi speaker
Samsung a pregătit câteva concepte de imprimanta pentru IFA 2013. În afară de linia premiată de imprimante standard, compania sud-coreeană a creat imprimante-dock pentru smartphone, care includ şi un difuzor şi permit printarea directă, fără conexiune wireless, scrie Hit.ro.
Samsung Wave şi Samsung Indie sunt cele mai impresionante concepte noi de imprimantă, care fac parte din strategia Samsung de a deveni numărul 1 în acest segment de piaţă până în 2017. Deocamdată, conceptele Samsung nu au o dată clară de lansare.
Samsung Wave nu include şi speaker pentru ascultarea melodiilor preferate în timpul procesului de imprimare, dar oferă un design minimalist, şi opţiunea de a porni procesul de imprimare direct de pe smartphone-ul aflat în dock.
Samsung Indie este un concept şi mai compact, care are însă şi difuzor. În afară de printare directa si muzica, conceptul de imprimantă Samsung încarcă şi acumulatorul smartphone-ului cât timp acesta este aflat în dock.