Samsung, un concurent din ce în ce mai puternic pentru Apple
Samsung a raportat pentru trimestrul al treilea un profit record, iar avansul puternic al vânzărilor gamei Galaxy a consolidat poziţia de lider a grupului sud-coreen pe piaţa smartphone-urilor în faţa Apple, scrie ziarul financiar.ro
Profitul net în perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie a urcat cu 91%, şi a ajuns la 6 miliarde de dolari. Câştigul la divizia de telefoane mobile a avansat, după ce introducerea Galaxy S III şi Note II au ajutat grupul să concureze mai bine cu Apple.
"Cifrele pe partea de telefonie mobilă au fost foarte solide. Confirmă din nou că nu există pe piaţă alt competitor pentru Samsung decât Apple", a declarat Kim Young Chan, analist la Shinhan Investment Corp.
Compania intenţionează, să introducă noi televizoare cu tehnologii 3D şi de navigare pe internet, pentru a-şi proteja afacerile de o scădere a cererii pentru cipuri de memorie.
Samsung a livrat în trimestrul al treilea un număr record de 56,3 milioane de smartphone-uri, reprezentând o cotă de 31,3% din piaţa mondială, potrivit firmei de cercetare IDC. În trimestrul al doilea, Samsung a avut cotă de piaţă de 32,6%, iar Apple de 16,9%.