Sanatoriile din ţară s-au redeschis după un an de repaus. Programele de tratament includ reabilitarea post COVID-19 (FOTOREPORT)
După un an de repaus, sanatoriile din ţară îşi redeschid uşile. Condiţiile de activitate sunt limitate, iar programele de tratament includ reabilitarea post COVID-19. Administratorii staţiunilor balneare spun că solicitările doritorilor cresc de la o zi la alta. Însă, numărul străinilor care veneau sistematic să beneficieze de tratamente este, deocamdată, mic.
Unul dintre sanatoriile de la Vadul lui Vodă, redeschis la începutul lunii, deja se bucură de primii oaspeţi. Majoritatea dintre ei au venit pentru a se reabilita post COVID.
"Am avut pneumonie bilaterală, soţul a suferit cu mult mai mult. Au fost muşchii foarte blocaţi în spate şi acum mă simt mai liberă după masaj, după ozon, după băile cu terbentină."
"Din păcate, am trecut prin calvarul pandemiei şi din păcate perioada de reabilitare este foarte lungă. Este un complex întreg de proceduri care noi suntem la a treia zi şi deja simţim efect."
"Eu sunt sportiv, joc volei deja de vreo 40 de ani. Şi mă strădui să menţin sănătatea mea. Acum scopul meu este să îmi fac o respiraţie bună."
Specialiştii staţiunii balneare susţin că tratamentul lor este eficient pentru reabilitarea de după infecţia cu noul coronavirus.
"Staţiunea noastră este dotată cu toate cele necesare pentru a efectua un asemenea tratament de reabilitare. Avem gama de proceduri balneologice, procedurile climaterice, plus avem gama de proceduri care sunt axate spre ameliorarea fluxului de oxigen în organism.", a informat medicul psihoterapeut, Veronica Negruţă.
O altă procedură recent inclusă în protocolul de tratament este carboxyterapia.
"Carboxyterapia reprezintă tratamentul local cu bioxid de carbon. Bioxidul de carbon vine dintr-un balon specializat care prin intermediul aparatului electric se amplifică şi prin intermediul acușoarelor de o singură folosinţă se introduce în zona respectivă care prezintă dificultăţi."
Pentru a fi cazaţi în staţiunile balneare, doritorii de peste hotare trebuie să aibă testul negativ la COVID-19 sau dovada vaccinării, iar cei din ţară vor prezenta un certificat de la medicul de familie.
"La moment pacienţii se cazează câte unul în odaie şi la cantină se alimentează câte două persoane la o masă. În costul unei zile de tratament se includea cazarea, se includ procedurile şi alimentaţie de trei ori în zi.", a comunicat medicul psihoterapeut, Veronica Negruţă.
Costul sejururilor este stabilit în funcţie de serviciile prestate. Preţurile variază între 430 de lei şi 670 de lei pentru o zi de tratament. În Moldova sunt şapte stațiuni balneare, dintre care cele mai solicitate rămân centrele de la Călărași, Cahul şi Vadul lui Vodă.