"Sancţionarea judecătorilor este un punct vulnerabil. E nevoie de avertizare şi mustrare"
Sancţionarea judecătorilor pentru abateri disciplinare este un punct slab al proiectului de lege avizat, astăzi, de Comisia Juridică a Parlamentului. De această părere este directorul CREDO, Sergiu Ostaf, invitat la emisiunea Fabrika.
"Sancţionarea magistraţilor este un punct slab al proiectului. Nu există experienţă în alte state privind sancţionarea financiară. Nu am găsit referinţă în practica internaţională. Acest proiect nu ar trebui să conţină sancţionare financiară. Avertizarea şi mustrarea sunt acţiuni importante. Astfel, se transmite un mesaj societăţii precum că judecătorul a încălcat legea, sunt sancţiuni făcute publice. Sancţiunea financiară stinge acea abatere făcută de judecător", a menţionat Ostaf.
Potrivit viceministului Justiţiei Nicolae Eşanu, este regretabil că se pune accentul pe reducerea salariilor magistraţilor. "Este un pas pozitiv, dar nu cred că am câştigat un război. Îmi pare rău că se pune accent pe reducerea salariilor. Ce pedeapsă este mustrarea? Nu vad o problemă, este nevoie de individualitate. Dacă judecătorul a comis o abatere, trebuie să fie sancţionat nu doar mustrat. Să simtă că a fost pedepsit. A comis o abatere disciplinară, se întâmplă. Noi luptăm să existe o sancţiune percepută şi de societate, dar să nu fie exclus judecătorul din sistem", a declarat Eşanu.
Fostul judecator la CEDO Stanislav Pavlovschi este de părere că autorităţile au dreptul să elaboreze măsuri de constrângere a magistraţilor care încalcă legea, însă, trebuie să se ţină cont că sistemul judecătoresc are un statut aparte. "Când analizăm caracterul măsurilor impuse, trebuie să se ia în vedere statutul sistemului judecătoresc. Sunt jurist şi o să accept legea cum este, văd pericolul, în cazul în care cineva contestă acest gen de măsuri la CEDO. În acest caz pot fi probleme. Este vorba de omul cauza căruia a fost examinată de un judecător care nu corespunde criteriului imparţialităţii. Trebuie să atragem atenţia la garanţiile acestora. Reforma nu trebuie să afecteze principiul independenţii puterii judecătoreşti. Autorităţile naţionale au dreptul să adopte măsuri de constrângere a judecătorilor", a precizat Pavlovschi.
Publika.md menţionează că judecătorii vor plăti cu salariul pentru abaterile disciplinare. Magistraţii ar putea să piardă până la 30 la sută din leafă dacă vor încălca legea, vor demonstra incompetenţă profesională sau se vor implica în activitatea colegilor. Un proiect de lege a fost avizat, astăzi, de Comisia Juridică a Parlamentului, cu votul deputaţilor din Coaliţia de guvernare. Documentul a stârnit nemulţumirea judecătorilor.