Sancţiuni pentru clienţi. Ce riscă persoanele care vor apela la servicii sexuale
Guvernul a decis! Persoanele care vor apela la servicii sexuale contra plată vor fi pedepsite. Un nou articol care prevede acest lucru urmează să fie introdus în Codului Contravenţional, ce va fi modificat la iniţiativa unor deputaţi ai Partidului Liberal.
"Trebuie de delimitat clar persoană fizică de persoană juridică ca acest articol să fie aplicabil. Va fi acceptat, dar, totuşi, necesită readus la tehnica legislativă ca să fie clar de aceea el mai trebuie prelucrat", susţine ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu.
Clienţii prostituatelor vor fi sancţionaţi cu o amendă de la 2000 la 6000 mii de lei sau cu muncă neremunerată, de până la 60 de ore, în folosul comunităţii. Autorii proiectului de lege consideră că pedeapsă este necesară având în vedere faptul că prostituţia se practică cu acordul amiabil dintre client şi prostituată. Ei mai spun că introducerea acestor sancţiuni va duce la scăderea în ţara noastră a numărului de "turişti sexuali".