SANCŢIUNI PENTRU NESUPUNERE. Turcia nu va primi noi sancţiuni dacă nu va activa S-400
Statele Unite vor scuti Turcia de noi sancțiuni economice dacă autoritățile de la Ankara nu vor activa sistemele antirachetă rusești S-400. Declarație a fost făcută de un responsabil din cadrul Departamentului de Stat al SUA, care amenință Turcia cu noi măsuri punitive, pentru că au cumpărat rachete de la ruși.
Washingtonul se teme că Ankara, o aliată din cadrul NATO, ar putea să treacă de partea Rusiei. Turcia a cumpărat sisteme S-400 în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari, lucru care i-a înfuriat pe partenerii din Alianța Nord-Atlantic. Statele Unite au început deja să elimine Ankara din programul de vânzare a avioanelor de luptă F-35, invocând motive de securitate.
Erdogan s-a declarat nemulțumit de acțiunile SUA și a anunţat că va recurge la contramăsuri. Turcia este unul dintre cei mai importanți membri ai NATO, având a patra forță militară după SUA, Franța și Marea Britanie.