SANDU: Moldova mizează pe sprijinul Belgiei pentru obținerea statutului de țară candidat la UE
Moldova mizează pe sprijinul Belgiei pentru acceptarea cererii și obținerea statutului de țară candidat la UE. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, după întrevederea cu premierul Belgiei, Alexander De Croo.
"La începutul acestei săptămâni, Comisia Europeană a transmis Moldovei chestionarul de aderare. Răspunsurile pe care le vom pune în acest chestionar vor face radiografia situației noastre de moment și ne vor arăta unde trebuie să depunem eforturi suplimentare ca să ne pregătim de aderare", a declarat președintele.
Șeful statului a mai menționat că procesul de integrare europeană este unul complex și de durată, dar autoritățile sunt pregătite să-și facă temele.
"Înțelegem asta și suntem pregătiți să ne facem temele pentru a oferi cetățenilor viitorul pe care îl merită: un viitor în familia statelor europene", a mai precizat președintele.
Acum o lună s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Belgia. 152 de companii cu capital belgian activează în prezent în Republica Moldova.