Șanse MINIME de supraviețuire pentru femeia din Fălești care și-a dat foc. Ce spun medicii
O femeie de 47 de ani, din Făleşti, şi-a dat foc. Victima spune că totul s-a întâmplat din neatenţie. Poliţia susţine, însă, că ea s-a incendiat după ce a aflat că soţul său are o amantă. În prezent, femeia este internată la reanimare cu arsuri pe 65 la sută din suprafaţa corpului.
Femeia spune că incidentul a avut loc în timp ce consuma alcool împreună cu soţul şi vecinii.
Bărbatul susţine că nu i-a dat niciodată motive de gelozie. Iar vecinii nu pot explica gestul femeii.
Medicii sunt rezervaţi în privinţa şaselor de supravieţuire a femeii.
"Am făcut legătură cu medicii specilişti combustiologi din Chişinău. Trei zile, până iese din starea de şoc, o mai ţinem aici. Acum e la terapie intensivă. Pe urmă vedem dacă va fi transportabilă sau nu", a spus medicul Sergiu Bucătaru.
Potrivit poliţiştilor, femeia ar mai fi încercat să-şi pună capăt zilelor.
"S-a vărsat peste ea aproximativ doi litri de benzină. S-a stabilit că au mai existat tentative de suicid în repetate rânduri, din acelaşi motiv", a declarat şeful secţiei Urmărire Penală de la Inspectoratul de Poliţie Făleşti, Ghenadie Cojocaru.
Poliţia din Făleşti a iniţiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele în care s-a produs incidentul.