Şanse pentru şomeri şi noi locuri de muncă. Prevederile planulului de acţiuni aprobat de Guvern
Planul național de acțiuni pentru ocuparea forței de muncă pe anul 2015 a fost aprobat, astăzi, de Guvern. Acesta prevede realizarea unui şir de măsuri de promovare a antreprenoriatului şi creării locurilor noi de muncă.
Obiectivele prevăzute sunt majorarea ratei de ocupare a forţei de muncă, dezvoltarea mobilității profesionale, instruirea continuă şi sporirea rentabilității muncii în Republica Moldova.
Costurile pentru realizarea Planului de acţiuni sunt de 490 de milioane de lei, dintre care 250 de milioane de lei vor fi acoperite din bugetul de stat, 36 de milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, 33 de milioane de lei din bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, 60 de milioane de lei vor fi din sursele proprii ale instituţiilor aflate în gestiune şi 110 milioane de lei - surse externe.
Pe parcursul anului 2014, din totalul de 42,1 mii de şomeri înregistraţi la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost plasaţi în câmpul muncii peste 16.000 sau 38,8%. Numărul locurilor vacante înregistrate la Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a constituit 41,5 mii locuri de muncă.