Săptămâna evenimentelor politice, economice şi sociale. Ce probleme au fost soluţionate
Embed:
Săptămâna aceasta a fost marcată de un şir de evenimente politice, economice şi sociale.
Problema agricultorilor din raionul Dubăsari a fost soluţionată. Accesul la terenurile lor a fost asigurat în urma eforturilor depuse de Guvern în cadrul negocierilor cu Tiraspolul. Pământurile vor putea fi lucrate din 1 august în baza unor certificate speciale.
Un alt succes în negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol a fost identificarea modelului plăcuţelor de înmatriculare pentru maşinile din regiunea transnistreană. După ce vor fi înmatriculate de Agenţia pentru Servicii Publice, ca şi restul vehiculelor, aceste maşini vor putea circula şi în afara ţării.
Tot în acestă săptămână, Guvernul a decis alocarea a peste 15 milioane de lei pentru acţiuni de reintegrare a ţării. Banii vor merge pentru reparaţia şcolilor, grădiniţelor, caselor de cultură şi a 10 apeducte.
Veştile bune nu se opresc aici. De la începutul lunii mai salariul minim în sectorul real va creşte cu aproximativ 10 la sută şi va ajunge la 2.610 lei.
În cadrul şedinţei cabinetului de miniştri din această săptămână a fost examinat şi proiectul care prevede majorarea cu 5 la sută a burselor pentru studenţi. De această creştere vor beneficia elevii şcolilor profesionale, studenţii de la masterat şi doctorat şi medicii rezidenţi.
Iar vineri a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea Guvernului privind parteneriatul public-privat pentru proiectul "Arena Chișinău". Astfel, Ministerul Educației are la dispoziție o lună pentru organizarea și desfășurarea concursului de selectare a partenerului privat. Durata contractului va fi de cel puțin 10 ani, după care arena va fi transmisă gratuit în proprietatea statului.