Săptămâna politică: Două eşecuri ale PCRM şi un dilaog deschis între aleşii de la guvernare şi cei din Adunarea Populară a Găgăuziei
Scena politică a fost marcată, în această săptămână, de două eşecuri ale comuniştilor. Sesiunile extraordinare convocate la sociliatrea fracţiunii parlamentare a PCRM au fost anulate din lipsă de cvorum. În schimb, aleşii de la guvernare şi cei din Adunarea Populară a Găgăuziei au reuşit să aibă un dialog deschis privind problemele din Autonomie.
Săptămâna politică a început cu o şedinţă extraordinară a Parlamentului care a fost anulată, însă, din lipsă de cvorum. Motivul convocării deputaţilor a fost schimbarea unor posturi TV din pachetele de bază ale unor cablişti. Vineri, comuniştii au cerut convocarea altei sesiuni extraordinare, dar şi aceasta a fost anulată din cauza numărului insuficient de deputaţi.
La începutul săptămânii la Chişinău a fost un grup de experţi ai Comisiei de la Veneţia. Opinia acestora a fost solicitată de deputaţii PD cu privire la un proiect de revizuire a Codului Electoral. Avizul Comisiei va fi făcut public la sfârşitul lunii martie. Miercuri, şeful Legislativului, Igor Corman, şi cel al Executivului Iurie Leancă au participat la o şedinţă a Adunării Populare de la Comrat. Oficialii i-au îndemnat pe aleşii din regiune să nu adopte decizii care duc la dezbinarea societăţii. Comratul a fost vizitat şi de comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule. Oficialul a declarat că doar câteva luni îi mai despart pe moldoveni de posibilitatea de a călători fără vize în Uniunea Europeană.
Iar, joi, vicepremierul Eugen Carpov şi şefa Departamentului de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski, au decis ca un grup de lucru format din reprezentanţi ai Chişinăului şi Tiraspolului să viziteze şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Totodată, Chişinăul a primit asigurări din partea Tiraspolului că procesul educaţional nu va fi întrerupt.
Săptămâna politică a fost marcată şi de reuniunea miniştrilor Agriculturii din ţările Parteneriatului Estic şi Uniunea Europeană care s-a desfăşurat la Chişinău. Comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că fermierii moldoveni vor beneficia de fonduri europene nerambursabile, dacă Guvernul va stabili agricultura drept prioritate.
- Adunarea Populară a Găgăuziei va avea consultări cu primarii localităţilor din autonomie privind organizarea unui referendum
- Formuzal spune că Partidul Democrat stă în calea colaborării sale cu partidele de la putere. Ce răspunde PD
- Decizia Adunării Populare privind demiterea lui Formuzal, SUSPENDATĂ