Săptămâna politică: Filat a fost desemnat ILEGAL la funcţia de premier, iar Lupu nu mai este speaker
Săptămâna aceasta s-au încins spiritele pe arena politică. Totul a început cu enunţarea deciziei Curţii Constituţionale, care a declarat ilegală desemnarea lui Vlad Filat pentru funcţia de premier. Peste câteva zile, Marian Lupu a rămas fără fotoliul de preşedinte al Legislativului.
Luni, Curtea Constituţională a calificat drept neconstituţional decretul prezidenţial privind desemnarea lui Vlad Filat, candidat pentru funcţia de premier. A doua zi, ministrul de Externe, Iurie Leancă a fost numit prim-ministru interimar, în baza unui decret semnat de şeful statului. Leancă a preluat atribuţiile pe 25 aprilie.
Tot în această săptămână a fost prezentat noul Barometru al Opiniei Publice. Potrivit sondajului, patru partide ar accede în Legislativ, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Este vorba despre PCRM, PLDM, PL şi PD.
Miercuri, reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în procesul de negocieri în formatul 5+2 au avut o întrevedere, mediată de OSCE. Cei doi au discutat în contradictoriu despre interdicţia impusă poliţiştilor moldoveni de a patrula în uniforme, în Bender.
Joi, Marian Lupu a fost demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului cu votul liberal-democraţilor şi comuniştilor. Printre cei 76 de aleşi, care au votat pentru demitere, au fost şi deputaţi neafiliaţi, dar şi cei din grupul reformatorilor liberali.
În acelaşi timp, liberal-democraţii au contestat legea privind sistemul electoral mixt, adoptată săptămâna trecută. La propunerea lor, Legislativul a creat o comisie specială care va examina impactul pe care îl vor avea noile reglementări asupra alegătorilor. Iar preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a afirmat că va sesiza Curtea Constituţională.
De asemenea, deputaţii au decis crearea unei comisii care să verifice câte voturi s-au dat pentru noul procuror general, Corneliu Gurin. Asta în contextul în care comuniştii susţin că ar avea probe video că nu au fost acumulate suficiente voturi pentru alegerea lui în funecţie, iar doi deputaţi liberal-democraţi şi-au dat brusc seama că nu au votat pentru acesta.