Şapte avioane miliare americane au zburat în Latakia, baza militară rusă unde s-ar ascunde Bashar Al-Assad
Şapte avioane miliare americane au zburat în apropierea bazei militare ruse unde s-ar ascunde Bashar Al-Assad, transmite agenţia de presă rusă RIA Novosti. Avioanele au efectuat o misiune de recunoaştere în aproperea bazelor militare din Hmeymim şi Tartus.
Avioanele militare ruse au efectuat o misiune de recunoaştere în apropierea bazei militare unde se presupune că s-ar ascunde preşedintele sirian Bashar Al-Assad. Baza militară Khmeimim este localizată în sud-estul oraşului Latakia, iar potrivit unor imagini obţiune de The Baghdad Post, este locul unde Assad este ţinut într-o cameră fără ferestre, perdele, scrie Express.co.uk.
Dictatorul sirian a fost reperat când pleca de la palatul prezidenţial din Damasc, acompaniat de militari ruşi. Analiştii susţin că politica siriană este acum condusă de Rusia şi Iran, iar Assad nu poate comunica cu nimeni, de teamă să nu fie localizat în locul unde se ascunde.
Rusia aşteaptă atacul SUA în Siria, motiv pentru care şi-a retras navele de război pe care le avea în portul sirian Tartus, după cum a anunțat, miercuri seara, cotidianul „Kommersant”, care se bazează pe imagini din satelit publicate de Image Satellite International.
Șeful comisiei pentru apărare a Rusiei, Vladimir Șamanov, a explicat, joi, că retragerea navelor din port în apele internaționale se face din motive de securitate, relatează Interfax. Șamanov a subliniat că aceasta este o măsură de precauție uzuală, scrie libertatea.ro.
Totodată, Kommersant scrie, joi, că Rusia așteaptă să primească de la SUA coordonatele țintelor care ar putea fi vizate de un atac american, astfel încât să fie exclusă posibilitatea pierderilor în rândul armatei ruse.
Președintele american Donald Trump a lansat, miercuri, o amenințare dură pe Twitter la adresa Rusiei, care a anunțat că va doborî orice rachetă americană care va ținti Siria. „Pregătiți-vă, pentru că vor veni rachetele”, a scris liderul de la Casa Albă.