ŞAPTE cazuri suspecte de COVID-19 în Moldova. INFORMAŢIILE DE ULTIMA ORĂ anunţate la şedința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat în ședință Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că la această oră sunt înregistrate şapte cazuri suspecte la infecția prin Coronavirus de tip nou. Persoanele sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Toma Ciorbă". "Cu privire la ultimul caz este vorba despre un copil, care vine dintr-o zonă de risc. Acesta afost deja internat la spital. Au fost prelevate probele de laborator", a precizat Viorica Dumbrăveanu.
Şeful Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună a menţionat că un expert al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) va evalua respectarea procedurilor de investigare în laborator. Totodată, acesta a anunţat că numărul de infecţii virale este în descreştere.
Potrivit ministrului de Interne, Pavel Voicu, numărul persoanelor care vin din ţările cu focar este în scădere: "Șapte persoane care au venit în avionul cu persoana infectată au părăsit deja teritoriul Republicii Moldova, iar una a reușit să meargă la București și să vină înapoi. Persoanele au fost informate despre risc, dar refuză să se conformeze".
În cadrul şedinţei premierul Ion Chicu a propus suspendarea lecţiilor în şcoli de miercuri până duminică. Totuşi, Corneliu Popovici, ministrul Educaţiei, a declarat că este prematur ca elevii să iasă în vacanță, întrucât reprezentanții ministerului monitorizează intens situația din școli.
În urma discuţiilor premierul Chicu a menţionat că deocamdată nu se va anunţa întreruperea procesului de studii, dar în caz de necesitate lecţiile vor fi suspendate.
De asemenea, în cadrul şedinţei s-a luat decizia ca pasagerilor străini veniți cu escală sau fără din Italia, China, Iran sau Coreea de Sud să le fie interzisă intrarea în Republica Moldova. Operatorii aerieni vor fi informați să interzică îmbarcarea aeronavelor cu destinaţia Chişinău acestor persoane până în data de 31 martie.