Şapte greşeli care strică o primă impresie bună. Atenţie la ce şi cum faci atunci când întâlneşti o persoană
Cercetătorii au dovedit că oamenii îşi formează o primă impresie în primele 7 secunde din momentul în care întâlnesc o persoană. Specialiştii vorbesc despre anumiţi factori care pot influenţa construirea unei bune imagini, printre care strângerea de mână, imaginea sau contactul vizual, scrie adevarul.ro.
Ţinuta greşită
Fie că ne place sau nu, imaginea contează. De fapt, 55% din prima impresie se bazează pe aspect. Deci, în cazul unei întâlniri formale, încercaţi să fiţi conservatori în alegerea hainelor, nu utilizaţi parfumuri grele sau tone de machiaj.
O strângere slabă de mână
Persoanele cu o strângere slabă de mână sunt imediat percepute ca fiind timide, anxioase, neinteresante şi chiar complet incompetente. O altă greşală obişnuită pe care o fac oamenii este menţinerea mâinii cuiva prea mult timp. Dacă doriţi să transmiteţi încredere, nu uitaţi să strângeţi ferm mâna celeilalte persoane şi nu mai mult de 2 secunde.
Evitarea contactului vizual
Persoanele care păstrează contactul vizual în timpul unei conversaţii sunt adesea văzute ca fiind mai încrezătoare, atente, inteligente şi demne de încredere. Pe de altă parte, persoanele care evită contactul vizual sunt privite ca fiind mai puţin sincere, lipsite de încredere şi chiar neatractive. Nu înseamnă că trebuie să privim oamenii în ochi permanent, dar lipsa contactului vizual trădează neîncredere.
Jocul cu părul
Statisticile arată că femeile îşi ating părul de 18 ori pe zi. E în regulă dacă o faci în oglindă. Dar dacă te joci cu părul în timp ce vorbeşti cu cineva, poţi să transmiţi mesajul greşit. S-ar putea să creadă că flirtezi cu el. Arăţi, de asemenea, anxioasă şi inconfortabil.
Guma de mestecat
Este incredibil de enervant şi distrage atenţia în mod negativ atunci când vorbeşti cu cineva şi plescăi o bucată de gumă. Arată imaturitate şi lipsă de educaţie.
Invadarea spaţiului personal
Când vine vorba de a întâlni pe cineva pentru prima dată, statul prea aproape transmite un mesaj agresiv. Pe de altă parte, dacă stai prea departe, pari dezinteresat. Încercaţi doar să găsiţi un mediu perfect şi să nu vă băgaţi în sufletul interlocutorului.
Verificarea constantă a telefonului
Chiar dacă verificaţi doar ceasul, acest gest poate fi interpretat extrem de nepoliticos atunci când o faceţi în timpul unei conversaţii. Cealaltă persoană va avea impresia că te plictiseşte şi că ai lucruri mai bune de făcut.