Şapte judocani vor reprezenta Moldova la Campionatul European din acest an
Refuzul celor mai buni judocani de reprezenta Moldova nu a împiedicat lotul naţional să se deplaseze la Campionatul European din acest an. La turneul din Ungaria, care va începe la sfârşitul acestei săptămâni, ţara noastră va fi reprezentată de şapte sportivi. "Mereu mi-a fost ruşine să mă întorc de la competiţii fără medalii", a declarat antrenorul lotului naţional, Veaceslav Bacal.
În absenţa lui Sergiu Toma, Victor Scvorţov şi Ivan Remarenco, care reprezentă deja Emiratele Arabe Unite, antrenorul lotului naţional de judo, Veaceslav Bacal, a ales şapte sportivi care vor reprezenta Moldova la Campionatul European.
"Acum aş dori să câştigăm cel puţin o medaliae, dar poate vom reuşi să obţinem şi două. Să fiu sincer, mă bazez pe doi judocani experimentaţi, Marcel Trudov şi Valeriu Duminică", a declarat Bacal.
După o pauză de doi ani, la lot a revenit medaliatul cu bronz la Europenele din 2009, Marcel Trudov. "Fiecare sportiv visează să fie campion sau cel puţin premiant la asemenea competiţii. Noi plecăm să luptăm, dar cum va fi vom vedea pe tatami", a spus Trudov.
Pentru deplasarea judocanilor moldoveni la competiţia continentală, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat 57 mii de lei. Campionatul European va avea loc în perioada 25-28 aprilie, în capitala Ungariei, Budapesta.
- Cei şase judocani care nu s-au întors din cantonamentul din Uzbekistan au fost excluşi din lotul naţional
- Ţîcu dă ultimatum judocanilor care au plecat peste hotare: Dacă nu se întorc în Moldova, procuratura se va ocupa de ei
- Trei judocani moldoveni au reprezentat Emiratele Arabe Unite la Campionatul Asiei 2013