Şapte răniţi, după ce un şofer moldovean a ieşit pe contrasens şi a provocat un accident rutier în România
Un tânăr de 27 de ani din Republica Moldova este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a pătruns pe contransens cu maşina pe care o conducea, lovind în plin o autoutilitară care circula regulamentar, scrie adevarul.ro.
Pe 15 februarie, Poliţia municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.E. 581, soldat cu rănirea a şapte persoane.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit că un bărbat de 28 ani a condus o autoutilitară înmatriculată în Republica Moldova, din direcţia Tecuci către Bârlad şi, în localitatea Munteni, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile carosabilului acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o altă autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 63 ani, din judeţul Vaslui.
"În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum şi a pasagerilor aflaţi în cele două autoutilitare, o femeie de 63 ani, din judeţul Vaslui, respectiv două femei şi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 53 ani, din Republica Moldova", a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.
Actualitate
- Și-au încercat norocul la frontieră. Patru moldoveni au fost prinși cu buletine românești false și permise de conducere contrafăcute
- Studiu: Companiile cu cele mai multe întârzieri sau anulări de zboruri din România
- Salvată de torţile rucsacului. O tânără din România a rămas agățată de telescaun pe pârtie