Șapte țări central-europene cer Uniunii Europene urgentarea procesului de aderare a Serbiei și Montenegrului
Şapte ţări membre UE din Europa Centrală au lansat un apel pentru urgentarea procesului de aderare la Blocul comunitar a statelor din Balcanii de Vest, adăugând că un eşec în acest sens ar putea constitui o ameninţare la adresa securităţii în întreaga regiune, informează site-ul agenţiei MTI.
Miniştrii de Externe ai ţărilor Grupului Vişegrad (Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) şi reprezentanţi ai Austriei, Croaţiei şi Slovenia au participat la o reuniune, care a avut loc la Budapesta, în cadrul căreia au discutat despre aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE.
Integrarea acestei regiuni are un rol crucial în asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii Europei, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, scrie mediafax.ro.
Oficialul ungar a adăugat că UE ar trebui să accelereze negocierile de aderare cu Muntenegru şi Serbia, şi ar mai trebui să iniţieze negocierile cu restul statelor din Balcanii de Vest.
Albania şi Republica Macedonia au primit deja statutul de candidat la UE, însă până în acest moment nu au fost iniţiate discuţiile de aderare, în timp ce Bosnia şi Kosovo aşteaptă acordarea statutului de candidat.
Rusia, care se bazează pe legăturile istorice cu popoarele din această regiune, se opune aderării statelor balcanice la UE şi NATO.
- Rusia face propagandă în Macedonia pentru a împiedica procesul aderării ţării la UE şi NATO
- Muntenegru a devenit oficial a 29-a ţară membră NATO
- Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat o declaraţie comună privind perspectiva de aderare la UE
- Candu, despre dialogul dintre Moldova, Ucraina și Georgia: E o poziție consolidată, va contribui la implementarea reformelor