Şapte tinere, exploatate sexual timp de un an. Fetele deserveau câte patru clienţi pe zi
Embed:
Şapte tinere, printre care trei minore de 15 şi 16 ani, au fost exploatate sexual timp de un an.
Potrivit Procuraturii Generale, acestea au fost recrutate de două femei şi doi bărbaţi, care le transportau cu automobilul la adresele clienţilor. Acum, cei patru se află în arest, fiind învinuiţi de trafic de fiinţe umane.
Fetele deserveau câte patru clienţi pe zi şi erau remunerate cu 600 de lei pentru o oră. Banii erau transmişi inculpaţilor. Aceştia riscă până la 20 de ani de închisoare.