Şapte tineri intoxicaţi cu monoxid de carbon la o petrecere ilegală din capitala Norvegiei
foto: publika
Şapte tineri au fost internaţi duminică dimineaţă în stare gravă după ce au inhalat monoxid de carbon la o petrecere ilegală, desfăşurată într-un subteran având conexiune cu o grotă dintr-un cunoscut parc din Oslo, au informat surse locale citate de EFE.
În total 24 de persoane au primit îngrijiri medicale la mai multe spitale din capitala norvegiană, dintre care şapte au fost găsite inconştiente şi "în stare critică", informează pe contul de Twitter poliţia din Oslo. Doi agenţi ai poliţiei au avut de asemenea nevoie de îngrijiri medicale, scrie agerpres.ro.
O patrulă a poliţiei care inspecta zona duminică dimineaţă a dat peste un grup de tineri aflaţi în stare de ebrietate în apropiere de St. Hanshaugen Park, din nordul capitalei Oslo, unde au fost deplasate alte echipaje de agenţi, ambulanţe şi pompieri.
Poliţa este de părere că aproape 200 de persoane au participat la petrecerea desfăşurată în acest subteran, a cărui intrare a fost forţată.
Autorităţile au cerut persoanelor care au participat la petrecere şi care prezintă simptome, precum dureri de cap sau greţuri, să contacteze imediat serviciile medicale.
Monoxidul de carbon este cunoscut ca ucigaşul tăcut, deoarece nu are nici o culoare sau miros. Concentraţia normală în atmosferă este mai mică de 0,001% şi o concentraţie de 0,1% poate fi letală. Pacienţii care supravieţuiesc otrăvirii iniţiale pot dezvolta disfuncţii neurologice întârziate, care apar în 15 - 50% din cazuri grave.
În Norvegia barurile şi restaurantele sunt deschise, dar cu restricţii privind orarul şi funcţionarea în contextul actualei pandemii de coronavirus.
În această ţară nordică, cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, bilanţul victimelor provocate de COVID-19 se ridică la 264 de morţi.