Şapte zone ale corpului pe care să NU le atingi cu mâna
Există anumite părţi ale anatomiei umane care au nevoie de examinarea noastră zilnică, pentru a ne asigura că ne bucurăm de o sănătate desăvârşită. În acelaşi timp, însă, există şi zone pe care experţii ne recomandă să nu le atingem decât atunci când este neapărată nevoie.
Faţa
Te întrebi de ce îţi apar coşuri? E posibil ca alimentaţia și hormonii să nu fie de vină pentru această problemă, ci un gest aparent inofensiv, pe care îl practici zi de zi: îţi atingi faţa cu mâna!
Nu îţi interzicem să îţi mai aplici crema de faţă ajutându-te de propriile mâini, dar nu o face fără să te speli înainte. De asemenea, abţine-te pe cât posibil să îţi atingi tenul atunci când eşti la birou, chiar dacă tocmai ai fost la toaletă şi ai „dat bineţe” apei şi săpunului: experţii ne atrag atenţia că numărul bacteriilor de pe clanţa de la uşa de la baie este mai mare chiar decât populaţia de microbi de pe closet, iar biroul este la rândul lui un mediu propice pentru aceste microorganisme nocive, scrie zumi.md
Ochii
Ai petrecut ore întregi în faţa calculatorului, iar acum îţi freci ochii obosiţi? Tocmai ai comis două „sacrilegii” la adresa sănătăţii tale! Kimberly Cockerham, medic oftalmolog citat de prevention.com, spune că bacteriile pe care le transporţi în zona oculară pot conduce la iritaţii, conjunctivită sau chiar afecţiuni mult mai grave! Dacă simţi constant nevoia de a te freca la ochi, te confrunţi cu senzaţii de uscăciune sau cu mâncărimi, consultă-ţi medicul de familie şi ţine-ţi mâinile departe de ochi!
Urechile
Canalul auditiv este o altă parte a corpului care nu ar trebui să facă niciodată cunoştinţă cu degetele tale! Medicii se manifestă şi împotriva beţișoarelor de urechi, care pot agresa această zonă fragilă, ducând în cel mai grav caz inclusiv la pierderea auzului. Din nou, dacă mâncărimile sau senzaţia de arsură te determină să „examinezi” cu mâna sursa durerii, apelează la un specialist ORL: acesta are, cu siguranţă, mâini mai „pricepute” decât ale tale.
Gura
Odată ce am depăşit vârsta fragedă a copilăriei, nu mai avem niciun motiv să ne introducem degetele în gură. Cu toate acestea, un studiu realizat de cercetători britanici a conchis că adulţii îşi plimbă degetele în jurul sau în interiorul gurii de circa 23,6 ori atunci când sunt plictisiţi la muncă şi de 6,3 ori atunci când sunt ocupaţi. Iar o altă cercetare, publicată în Journal of Applied Microbiology, trage un semnal și mai îngrijorător: între o pătrime şi o treime din germenii care provoacă afecţiuni au fost „transportaţi” în gură de „binevoitoarele” mâini. Acum ştii cum să îţi ţii sănătatea la adăpost!
Posteriorul
Poate că ai un „dos” demn de Jennifer Lopez, dar nu trebuie să îl atingi pe tot parcursul zilei, pentru a te convinge că e „încă acolo”. De data aceasta, problema nu mai sunt bacteriile pe care le transferi de pe mâini pe şezut, ci microorganismele extrem de periculoase din anus, pe care le poţi aduce apoi în gură, prin acelaşi mijloc etern de transport, mâinile tale. Aşa că, de câte ori „ai treabă” în zona posteriorului, spală-te pe mâini şi astfel vei duce precauţia la un alt nivel.
Nasul
Se pare că organele de simţ nu au voie să intre în contact unele cu altele. Să te „scobeşti” în nas nu este doar un gest pe care să nu îl faci în societate sau în faţa iubitului, dar se pare că este şi o agresiune la adresa sănătăţii tale. Ce te paşte? Un stafilococ de toată frumuseţea!
Zona de sub unghii
Avem o veste proastă pentru fetele îndrăgostite de o manichiură fabuloasă: unghiile mari sunt prietenele la cataramă ale bacteriilor! Aceste microorganisme „buclucaşe” adoră să se ascundă în spaţiile de sub unghii şi se înmulţesc cu şi mai mult spor atunci când foloseşti degetele sau diverse „ustensile” pentru a curăţa această zonă. Adori nail artul şi nici nu te gândeşti să renunţi la mândreţea ta de unghii? Foloseşte o perie delicată pentru a elimina impurităţile, pe care să o cureţi cu sfinţenie.