Sara Carbonero şi-a mărit sânii
Cu toate că are o siluetă de invidiat, iar în vara acestui an a fost desemnată cea mai sexy reporteriţă din lume, iubita fotbalistului Iker Casillias, Sara Carbonero s-a declarat nemulţumită de aspectul său fizic. Toate acestea însă înainte ca frumoasa jurnalistă să-şi pună implanturi mamare, discrete, de câte 250 de grame fiecare.
Considerată cea mai frumoasă femeie din Spania, iubita lui Iker Casillias, Sara Carbonero a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, prin care şi-a mărit sânii cu câte 250 de grame fiecare. Toate acestea pentru a-şi "îmbunătăţi" aspectul fizic, de care se declarase nemulţumită.
Însăşi jurnalista a mărturisit acum câteva luni că stresul Campionatului Mondial şi agenda încărcată i-au influenţat aspectul, făcând-o să piardă până la şase kilograme în greutate, pe care nu le-a recuperat nici până-n ziua de azi. Şi, chiar dacă este considerată una dintre cele mai sexy reporteriţe din lume, Sara nu se simţea deloc în largul său cu aspectul său fizic şi de aceea a decis să treacă prin sala de operaţie pentru a se supune unei mamoplastii.
Conform revistei Diez Minutos, cea care a prezentat în exclusivitate informaţia şi imaginile cu tânăra prezentatoare ieşind din clinică, Sara a optat pentru două implanturi discrete, de 250 de grame fiecare, care i-au fost implantate sub muşchi, dându-i pieptului său un aspect mai natural.
În plus, inovatorul simulator virtual de care dispune clinica i-a permis tinerei să vadă rezultatul implantului înainte de operaţie.
După o noapte de spitalizare, Sara a abandondat spitalul pe uşa din dos, însoţită de sora ei, îndreptându-se direct spre casa unde, de câteva săptămâni, locuieşte împreună cu Iker Casillas.