Săraci, dar cu venituri impresionante. Ce averi au candidaţii pentru funcţia de deputat desemnaţi de PSRM în circumscripții uninominale
Socialişti şi modeşti doar în văzul lumii, însă, în realitate, trăiesc pe picior mare şi au averi impresionante. Vorbim despre unii candidaţi pentru funcţia de deputat desemnaţi de Partidul Socialiştilor în circumscripții uninominale. Asta reiese din declaraţiile de avere pe care aceştia le-au prezentat la Comisia Electorală Centrală.
Socialistul şi cetăţeanul român Ghenadi Mitriuc, ce va concura în circumscripţia din Ungheni, a obţinut, în ultimii doi ani, venituri din salariul de deputat de aproximativ 450 de mii de lei. De asemenea, el deţine la Ungheni o firmă de transport auto de călători, dar şi una care prestează servicii de testare tehnică.
Totodată, conform declaraţiei de avere, Mitriuc deţine șase imobile, printre care un apartament cu o suprafaţă de 48 de metri pătraţi cu o valoare de 350 de mii de lei. Deputatul PSRM mai deţine o casă de 133 de metri pătraţi, pentru care a plătit 165 de mii de lei. Mitriuc mai are în proprietate un spațiu comercial, un garaj și două imobile nefinalizate. Alesul PSRM este pasionat de maşini. În 2018 avea în proprietate nu mai puțin de nouă automobile, printre care trei de marca Mercedes. Două vehicule le-a vândut cu câte 10 mii de lei fiecare.
Deputatul socialist are şi datorii la bănci. În ultimii şase ani a luat trei credite în sumă de cinci milioane de lei şi două în mărime de aproape 75 de mii de euro.
Totodată, contrar ideologiei de partid, Mitriuc deţine şi cetăţenia României. Reprezentanţii din conducerea PSRM nu ascund faptul că unii dintre pretendenţii pentru fotoliul de deputat pe care i-au desemnat au venituri consistente.
"Hai, că Mitriuc a fost afacerist, este din domeniul afacerilor, are ceva după el, de dimineaţă încărcă...minibus, duce undeva, ceva face, deschide un magazin. Din ce trăieşte Andrei Năstase, dar Maia Sandu, dar mulţi alţii tot felul de ONG-işti, care nu au ce declara?!", a precizat Ion Ceban, secretar ideologic al PSRM.
Un alt pretendent pentru funcţia de parlamentar, care pare să trăiască pe picior mare, este Mihail Paciu.
El s-a înscris în cursă în circumscripţia numărul 19 din comuna Ivancea, Orhei. În declaraţia sa de avere el a prezentat peste 70 de terenuri intravilane şi extravilane şi cinci imobile, printre o casă cu o suprafaţă de peste 100 de mteri pătraţi. Socialistul mai are trei maşini, două dintre ele fiind de marcă Mercedes şi Nissan.
Mihail Paciu mai este fondator şi conducător al unei companii din care a obţinut, în ultimii doi ani, venituri de aproximativ 450 de mii de lei, iar din activităţi didactice a câştigat 12 mii de lei.Candidatul PSRM mai are şi un credit luat de la o bancă din ţară, în sumă de un milion de lei.
Nici liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, care vrea să ajungă din nou în Parlament, nu o duce mai rău. Numai din pensie, fostul premier câştigă aproape 11 mii de lei pe lună. În urma indexării, pensia Zinaidei Greceanîi a crescut semnificativ în ultimii patru ani.
În 2018, deputatul a primit peste 130 de mii de lei, cu peste 24 de mii de lei mai mult decât în 2014. Asta deşi Greceanîi se numără printre cei care, de-a lungul timpului, au criticat constant formula de indexare, dar şi sistemul de pensii, care a fost schimbat recent, aproape din temelii, de către actuala guvernare.
Politică