Şarapova s-a apucat de afaceri! Sportiva a vizitat India pentru a semna un contract
Odată cu încheierea sezonului în tenisul feminin, rusoaica Maria Şarapova s-a reorientat pe un alt segment din viaţa ei - afacerile. Jucătoarea rusă a vizitat pentru prima dată India cu prilejul semnării unui nou parteneriat cu o companie engleză de imobiliare care şi-a deschis o filială şi în New Delhi. Maria Şarapova va deveni ambasador şi imaginea acestei companii în India.
"Îmi pare foarte bine că am ajuns în India, pentru că am o mulţime de fani în această ţară. Mi-aş dori foarte mult ca într-o bună zi ei să mă poată vedea pe viu jucând şi să ne putem întâlni", a declarat Maria Şarapova.
Tenismena rusă le-a povestit reporterilor şi despre bucatele tradiţionale indiene pe care a reuşit să le încerce.
"La micul dejun am mâncat dosa. L-am întrebat pe bucătar ce aş putea încerca din mâncărurile voastre pentru că într-adevăr vreau să am o amintire frumoasă din India. Astfel, am încercat cele mai bune bucate", a menţionat Şarapova.
Cât despre tenis, Şarapova s-a declarat încântată de sezonul pe care l-a avut, menţionând că fără susţinerea fanilor nu ar fi reuşit.