Sărbătoare în casa lui Vitalie Rusu! Actorul împlineşte azi 72 de ani
Actorul de teatru şi film Vitalie Rusu împlineşte astăzi 72 de ani. După o jumătate de veac pe scenă, artistul recunoaşte că este îndrăgostit de munca sa şi nu va renunţa la actorie atâta timp cât îl ţin puterile.
Vitalie Rusu s-a născut pe 12 august 1941, în satul Plopi, raionul Donduşeni. Încă în timpul studiilor, a evoluat pe scenele teatrelor. În cei peste cinzeci de ani de actorie, artistul a jucat peste 80 de roluri. El spune că acestea l-au marcat pentru totdeauna.
"Este foarte greu fără teatru. E foarte foarte greu. A fost o vreme când l-am urât. Da, este şi foarte multă sacrificare, fiindcă eşti bolnav şi după spectacole eşti sănătos tun. Se-ntâmplă ceva", a mărturisit actorul.
Acum, Vitalie Rusu joacă rolul lui Ianke în spectacolul regizat chiar de el, "Take, Ianke şi Cadâr", scris de Victor Ion Popa. Potrivit artistului, teatrul este viaţa lui şi nici nu se gândeşte să se lase de scenă: "Profesia noastră e binecuvântată. Atâta cât îţi lucrează mintea, ai dreptul şi să ieşi în faţa spectatorului".
Totuşi de ziua lui, actorul spune că nu se simte tocmai fericit: "Mă simt prost. Îmi dau seama că puteam să fac mai multe. Îmi dau seama că puteam să fiu un alt om. Ieri am fost înţelept şi am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt deştept şi vreau să mă schimb eu".
În prezent, Vitalie Rusu joacă pe scena teatrului "Mihai Eminescu" din Capitală.
- Politicieni, artişti şi oameni de afaceri, la o Gală a premiilor Fashion VIP. Cine a fost desemnat cel mai stilat ministru
- Vitalie Marinuţa, despre trecutul său comunist: Nu mă mustră conştiinţa
- Vezi cine este primul designer vestimentar din Moldova care va participa la Săptămâna Modei de la Las Vegas