Sărbătoare în Mexico City. Peste 500 de clovni au participat la o manifestaţie pentru pace
Veselia a fost la ea acasă în oraşul Mexico City, unde peste 500 de clovni au participat la o manifestaţie pentru pace. Bufonii au ales să-şi exprime poziţia pacifistă printr-o sesiune de râs cu o durată de 15 minute.
Deşi clovnii nu au reuşit să-şi atingă scopul, iar cele 15 minute de râs s-au devedit a fi un timp prea lung, participanţii dau asigurări că nu s-au descurajat şi că vor continua să distreze oamenii.
"Vrem ca datorită acestui eveniment să salutăm toţi copiii din lume. Haideţi să ne distrăm împreună. Acesta a fost principalul scop al celor 15 minute de râs", a spus un participant.
"Da, este cam obositor să râzi pentru 15 minute, dar nu este chiar atât de greu. Dacă ştii cum să râzi, o poţi face întreaga zi", a explicat un alt particpant la eveniment.
Manifestaţia a avut loc cu ocazia celei de-a 19-a întruniri a Clovnilor latino-americani.