Sărbătoare în Moldova. Depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi pe Aleea Clasicilor (FOTOREPORT)
Moldova sărbătorește 26 de ani de la revenirea la alfabetul latin. Evenimentul este marcat printr-un şir de acţiuni culturale dar şi ovaţii la adresa celor care au pus temelia valorificării limbii române. Totodată, Limba Noastră este celebrată cu muzică, recitaluri de poezie, dar şi depuneri de flori de către reprezentanţi din conducerea ţării, cei ai Primăriei Capitalei, dar şi cetăţeni de rând.
După ce au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, premierul dar şi preşedintele ţării au mers pe Aleea Clasicilor.
Ceremonia a fost umbrită însă de indignarea unei profesoare, nemulţumită de situaţia actuală din ţară.
Ulterior, profesoara l-a luat la rost pe premierul Valeriu Streleţ.
Sunt profesor universitar. Mor de foame. Nu am pe ce să cumpăr o floare. Ce facem noi, când? – Am auzit. Daţi-ne voie să dezvoltăm un pic ţara ca să nu ne ducem… - Cum o dezvoltaţi? 25 de ani şi tot ne dezvoltaţi, că murim de foame de acum, oameni buni", a spus femeia.
Totuşi, premierul Valeriu Streleț a reuşit să aducă un omagiu limbii române. Atât prim-ministrul, cât şi liberalul Mihai Ghimpu şi și-au exprimat speranța că această limbă va fi vorbită corect. Iar şeful statului a evitat să vorbească în faţa camerelor de filmat despre semnificaţia sărbătorii.
''Gândurile mele sunt orientate și spre o mai bună cunoaștere a limbii române de către toți cetățenii Republicii Moldova și în special despre cei care-şi doresc să o studieze, dar nu mereu au posibilitatea, dar și de cei care nu întotdeauna doresc să o studieze'', a spus Valeriu Streleţ.
''Limba se vorbește numai atunci când este vie peste tot și în casă și afară și în grădină și la deal și în Parlament. Trebuie să revenim la sângele lui Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, dar pentru asta trebuie ani'', a menţionat președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
"După 26 de ani de la 1989 am reușit să avem lucrurile așezate în ceea ce privește denumirea, rămâne acum conținutul, să avem grijă ca fiecare să vorbească limba română corect", a spus Dorin Chirtoacă.
Iar pentru ministrul Economiei, Stephane Bride, care este de origine franceză, limba română este una de suflet.
''Pentru mine ca cetățean străin de origine, dar moldovean acum, înseamnă foarte mult. În primul rând este o limbă mai aproape de limba mea nativă franceză, este o limbă latină''.
De Ziua Limbii Noastre, pe Aleea Clasicilor a fost dezvelit şi bustul poetului român Andrei Mureşanu, autorul imnului "Deşteaptă-te, române".
Vezi mai jos o galerie de poze de la eveniment.
Citeşte şi: PROGRAMUL evenimentelor consacrate Zilei Naţionale "Limba Noastră". Ce se va întâmpla în toată ţara