Sărbătoare la liceul teoretic "Boris Cazacu" din Nisporeni. Elevii şi profesorii, felicitaţi de oficiali de la Chişinău
Liceul teoretic "Boris Cazacu" din oraşul Nisporeni a sărbătorit, astăzi, 20 de ani de la fondare. Cu acest prilej, reprezentanţi ai Parlamentului şi ai Guvernului i-au felicitat pe cei 360 de elevi şi 22 de profesori, în cadrul unei ceremonii festive.
În Liceul "Boris Cazacu" a fost zi de sărbătoare. Elevii au organizat un concert, la care au asistat părinţii, foştii absolvenţi, dar şi invitaţi de onoare.
"Marcăm 20 de ani de activitate asiduă, 20 de ani de succese şi chiar ne mândrim cu elevii noştri", a declarat Stela Popa, profesoară de limba franceză.
Administraţia liceului se mândreşte cu rezultatele obţinute de absolvenţi pe parcursul celor două decenii. "Pentru liceu înseamnă realizări mari, speranţe multe. Liceenii noştri sunt nişte copii excepţionali. Avem multe locuri ocupate la olimpiadele republicane", a menţionat directorul liceului, Valeriu Dima.
Ministrul Culturii le-a urat profesorilor şi elevilor liceului noi realizări. "Acest liceu de la Nisporeni, din câte ştiu, este unul dintre cele mai bune din republică. Este un prilej de mare bucurie când acest liceu aniversează 20 de ani. Vreau să le urez profesorilor şi elevilor să o ţină tot la fel", a spus Monica Babuc.
Cei care îşi fac aici studiile declară că au mare noroc de dascăli deosebiţi.
"Suntem foarte bucuroşi că învăţăm în acest liceu, care are nişte profesori foarte buni", a menţionat o elevă.
"Vreau să mulţumesc tuturor profesorilor care mi-au predat în aceşti ani", a spus o altă elevă.
Cu ocazia acestei aniversări, la liceu a fost inaugurată o nouă sală de sport. Pentru amenajarea acesteia, Consiliului raional Nisporeni a alocat cinci milioane de lei.