Sărbătoare la Vatican. Papa Francisc împlineşte astăzi 82 de ani
Sărbătoare la Vatican. Papa Francisc împlineşte astăzi 82 de ani. Cu o zi înainte, Suveranul Pontif a mers la un centru caritabil de pediatrie, acolo unde copiii i-au pregătit un tort şi i-au cântat la mulţi ani. Aşa după cum cere tradiţia, sărbătoritul a suflat în lumânări.
Suveranul Pontif a vorbit în faţa celor peste 400 de copii şi a mamelor lor care locuiesc în centrul "Santa Marta". El a menţionat că adulţii trebuie să înveţe de la copii să fie sinceri şi deschişi.
"Să lucrezi cu copiii este foarte greu, dar poţi să înveţi multe lucruri noi. Pentru a înţelege realitatea vieţii, trebuie să te pleci, aşa cum ne plecăm să sărutăm un copil", a spus Suveranul Pontif, Papa Francisc.
Papa Francisc, pe numele său adevărat Jorge Mario Bergoglio, este cel de-al 266-lea Suveran pontif și primul din America Latină. S-a născut la Buenos Aires în 1936, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui angajat la căile ferate din capitala argentiniană. În 1998, a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires, iar pe tronul de la Vatican a urcat în 2013.
Papa Francisc este cunoscut pentru lupta pe care o duce împotriva inegalităților sociale. În perioada în care a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, a refuzat reședința luxoasă care i se cuvenea și a ales să trăiască într-o cameră simplă, îşi pregătea de unul singur mâncarea şi folosea transportul public.
- Papa Francisc: Persoanele gay nu ar trebui să devină preoți catolici
- Papa Francisc a aprins o lumânare pentru pacea în Siria şi în lume
- Cel mai bogat om din Moldova trăieşte în Revaca. A împlinit 100 de ani, înconjurat de copii, 23 de nepoţi şi 33 de strănepoţi (FOTO)
- Papa Francisc va efectua o vizită în Emiratele Arabe Unite