Sărbătoare mare pentru toți creștinii. Credincioşii îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena. În bisericile din ţară sunt oficiate slujbe, iar mai multe localităţi îşi vor sărbători hramul.
Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, era creştină. Ea și-a educat fiul, conducătorul Imperiului Roman, în spiritul respectului faţă de această confesiune. Împărăteasă Elena este cea care a identificat locul naşterii lui Iisus. La îndemnul ei, au fost ridicate Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, dar și cea din Nazaret. Constantin cel Mare este numit de Biserică "Cel întocmai cu Apostolii".
Datele oficiale arată că, în Moldova, aproape 29 de mii de bărbaţi poartă numele Constantin. Mai mult de 100 de mii de femei se numesc Elena. Totodată, 70 de moldovence au fost botezate Ileana.
Actualitate