Sărbătoare pentru AIE. Coaliţia de guvernare marchează, astăzi, trei ani de aflare la putere
Guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană marchează, astăzi, trei ani. Primul Executiv, condus de Vlad Filat, a fost învestit pe 25 septembrie 2009, cu voturile a 53 de parlamentari din coaliţia care a venit la putere în urma alegerilor din 29 iulie a aceluiaşi an.
Acum trei ani, premierul Vlad Filat a fost desemnat în funcţie de preşedintele interimar de atunci, liberalul Mihai Ghimpu. Vlad Filat a primit un nou mandat, în ianuarie 2011, după un scrutin parlamentar anticipat.
De atunci, şeful Guvernului a promis mai multe remanieri în cadrul instituţiilor statului, inclusiv a cerut demiterea Procurorului General. Dar, sub presiunea opiniei publice, i-a schimbat în funcţii doar pe pe ministrul de Interne şi cel al Educaţiei, ambii desemnaţi de către partidul pe care îl conduce Filat.
Premierul a spus de mai multe ori că aşteaptă ca şi colegii săi de Alianţă să vină cu propuneri de demiteri, însă, deocamdată, acestea nu au urmat.