Naşterea Domnului este una dintre cele mai îndrăgite sărbători creştine. Dincolo de o sărbătoare religioasă, Crăciunul înseamnă petreceri şi cadouri, însă există unele tradiţii care variază în funcţie de ţara şi de istoria fiecărui popor.

Colindatul este una dintre cele mai cunoscute tradiţii ale românilor. În ajunul Crăciunului, pe înserat, cete de copiii dar şi de adulţi merg din casă în casă şi vestesc Nașterea Domnului. Ei sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci. De asemenea, în unele regiuni se practică "jocul caprei", numită şi Turca sau Brezaia.

Sărbătoarea Crăciunului ţine trei zile în Italia. Din această ţară vine obiceiul de a instala în faţa casei o iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală. Bradul de Craciun se face pe 8 decembrie. În nordul ţării cadourile sunt aduse de Moş Crăciun sau Micul Iisus în data de 25 decembrie. În alte părţi acestea sunt aduse de Sfânta Lucia, în data de 13 decembrie. La Roma şi în sudul Italiei copiii primesc daruri abia pe 19 ianuarie de la o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana.

În Grecia în data de 25 decembrie toată familia merge la biserică. La întoarcere, oamenii împart miere, fructe uscate şi Christopsomo, un fel de plăcintă cu nuci pregătită în ajun pe care gospodinele îşi lasă amprentele, simbol al urmelor lui Hristos. Cadourile nu se împart de Crăciun, ci pe 1 ianuarie.

În Islanda împodobirea bradului de Crăciun are o legendă aparte. Tradiţia spune că în această zi doi nevinovaţi au fost condamnaţi la moarte şi li s-au tăiat capetele. Din sângele lor a răsărit un pom şi în fiecare an la această dată se aprind mii de lumini pe crengile acestuia.

În ţara lui Moş Crăciun, Finlanda, pe lângă decoraţiunile obişnuite, pe brad se mai agaţă şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie sau lumânări. În zonele rurale, în dimineaţa de Ajun, în curte, se pune un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi ciugulite de păsări.