Sârbii din Kosovo au înlăturat baricadele de la frontieră
Minoritatea sârbă din Kosovo a înlăturat luni baricadele ridicate în nordul teritoriului după amânarea de către Pristina a măsurilor pe care le consideră ofensatoare, relatează Agenția France Presse, citată de Agerpres.
Potrivit unei corespondente AFP, protestatarii au înlăturat, într-o atmosferă tensionată, camioanele şi alte vehicule grele care blocau de duminică accesul la un post frontalier cu Serbia. Demontarea baricadelor care paralizau un al doilea post de frontieră era în continuare în curs la începutul după-amiezii.
Poliţia kosovară a anunţat că a fost vizată de tiruri în patru rânduri, fără a exista victime, şi a vorbit despre "rele tratamente" suferite de albanezii kosovari.
Belgradul nu a recunoscut niciodată independenţa proclamată de Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros care s-a soldat cu 13.000 de morţi, în majoritate kosovari albanezi. De atunci regiunea este teatrul unor fricţiuni episodice.
Acest nou episod de violenţe are loc în urma deciziei Pristinei de a impune noi reguli administrative şi frontaliere sârbilor.
Ca urmare a acestor măsuri, care ar fi trebuit să intre în vigoare de luni, autorităţile kosovare urmau să furnizeze permise de şedere temporare persoanelor care intrau în Kosovo cu o carte de identitate sârbă.
Prim-ministrul kosovar Albin Kurti a invocat principiul "reciprocităţii", din moment ce Belgradul impune acelaşi regim kosovarilor care intră în Serbia.
Pristina le dăduse, de asemenea, un termen de două luni, sârbilor din Kosovo pentru a-şi înlocui plăcuţele de înmatriculare sârbeşti de pe autovehiculele lor cu plăcuţe ale Republicii Kosovo. Potrivit estimărilor media locale, 10.000 de vehicule care circulă în Kosovo au plăcuţe de înmatriculare emise de Belgrad.
Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, Pristina a anunţat duminică seară amânarea intrării în vigoare a noilor măsuri cu o lună, până la 1 septembrie.
KFOR, forța de pace pe care NATO o are desfășurată în Kosovo din 1999 cu mandat ONU, a anunțat duminică seara că este gata să intervină, dacă stabilitatea va fi pusă în pericol în nordul Kosovo.
Cei circa 12.000 de sârbi din Kosovo, din care circa o treime trăiesc în nordul teritoriului, nu recunosc autoritatea Pristinei şi rămân credincioşi Belgradului, de care depind financiar.
Ultimul episod de tensiuni data din septembrie anul trecut, după decizia Pristinei de a interzice plăcuţele de înmatriculare sârbeşti. Timp de mai multe zile, două posturi de frontieră au fost blocate.