Sârbu şi Aliev vor să se bată pentru centura de campion în categoria de greutate de până la 62 de kg
Luptătorii moldoveni de arte marțiale mixte Mihai Sârbu şi Samir Aliev vor să se bată pentru centura de campion în categoria de greutate de până la 62 de kilograme. Cei doi sportivi se declară pe deplin pregătiţi pentru competiția ce va avea loc la Chișinău, pe 18 februarie, în cadrul turneului "Eagles Fighting Championship".
În semifinale Sârbu îl va întâlni pe rusul Nabiull Amirov, iar Aliev, care e de origine azeră, se va confrunta cu ucraineanul Dmitrp Predebailo.
Învingătorii din aceste două confruntări vor lupta pentru centura de campion în cea mai uşoară categorie la următorea ediţie a competiţiei organizate de Asociaţia FEA.
"Fiecare luptător are planul lui, dar eu am planul meu. La Eagles 4 să câştig semifinala, iar la Eagles 5 să câştig centura. În finală nu pot să aleg adversarul. Cine va câştiga, cu acela mă voi lupta", a spus luptătorul Mihai Sârbu.
"Mă gândesc acum la adversarul meu. Ambii ne pregătim şi ne aflăm în condiţii egale. Pregătesc o strategie şi, cu voia Celui de sus, o voi realiza. Nu are rost să mizez doar pe noroc fără antrenamente", a spus Samir Aliev.
"Piramida celor 4 este foarte interesantă. Ne aşteaptă lupte frumoase. Sunt de părere că finală în această categorie de greutate - mă refer la duelul pentru centura - va fi spectaculoasă", a declarat preşedintele FEA, Dorin Damir.
Aceasta va fi a patra ediţie a turneului de lupte în cuşcă "Eagles Fighting Championship". În cadrul competiţiei sunt programate a se disputa 12 confruntări.
- Poclit şi Botnaru se vor duela în semifinale la turneul Eagles-3: Îi urez succes, dar nu o să-l ajute
- Adversar pentru Barbăroşă! Cu cine se va confrunta în semifinalele "Eagles Fighting Championship"
- Schimb de replici dure înainte de Eagles Fighting Championship: "O să vadă totul în cuşcă"
- SPECTACOL DE SENZAŢIE la turneul de MMA. Cine este noul CAMPION MONDIAL (FOTOREPORT)
- Un nou turneu MMA la Chişinău. Cele mai tari declaraţii înaintea duelului dintre Sergiu Barbăroşă şi Vasile Botnaru
- A început războiul declaraţiilor înaintea turneului MMA Eagles Fighting Championship