Sârbu: Suntem gata de discuţii cu Alianţa pentru Integrare Europeană
PCRM este gata de negocieri cu Alianţa pentru Integrare Europeană în vederea alegerii şefului statului. Deputatul comunist Sergiu Sârbu a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă că, opoziţia a optat întotdeauna pentru depăşirea crizei politice. "Vom reveni în Parlament şi suntem gata de discuţii cu AIE, să vedem cât de sincere sunt partidele aflate la guvernare în problema alegerii şefului statului. E foarte greu de discutat cu cei care spun că fac tot posibilul pentru alegerea şefului statului şi vin cu aşi în mânecă", susţine Sârbu.
Mai mult, deputatul comunist este de părere că discuţiile pe marginea alegerii şefului statului pot fi purtate doar la şedinţele Legislativului. "Cred că urmează să discutăm doar în Parlament. Dacă nu se reuşeşte alegerea şefului statului, Legislativul va fi dizolvat şi vor fi organizate alegeri repetate, conform prevederilor legale", completează Sergiu Sârbu.
Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat convins că în Republica Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, iar comuniştii vor reveni la guvernare.
În schimb, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat, de mai multe ori, că preşedintele va fi ales în această toamnă cu voturile a cel puţin 61 de deputaţi.
O soluţie privind alegerea şefului statului va fi luată de liderii Alianţei pentru Integrare Europeană în această săptămână, la Consiliul AIE.
Politică
- Filat: ”Voronin e prea serios ca să creadă că poate face presiuni asupra mea prin Narîșkin”
- Voronin şi Filat despre ce va decide Curtea Constituţională privind alegerea şefului statului
- Trei posibile scenarii pe arena politică după hotărârea Curţii Constituţionale
- Analiştii: Hotărârea Curţii Constituţionale privind alegerea preşedintelui avantajează cel mai mult PCRM