Sârbul Viktor Troicki a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis pe 18 luni
După ce ciclismul şi atletismul au fost afectate de scandaluri legate de dopaj, acum a venit şi rândul tenisului. Sârbul Viktor Troicki a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis, împreună cu un tribunal independent, timp de 18 luni, pentru că a refuzat să efectueze un control anti-doping.
Viktor Troicki, locul 53 în clasamentul ATP, va lipsi de pe terenurile de tenis până la începutul anului 2015. Asta după ce Tribunalul Sportiv l-a găsit vinovat de sustragere de la un control anti-doping.
Sârbului i-au fost cerute mostre de urină şi sânge, în cadrul Mastersului de la Monte Carlo, din data de 15 aprilie. Acesta a acordat doar mostra de urină şi a renunţat să acorde sânge, motivând că în ziua respectivă se simte foarte rău. Troicki susţine însă că unul dintre agenţii de control anti-doping şi-ar fi dat acordul în acest sens, însă Tribunalul Sportiv nu a acceptat declaraţia tenismenului. Câţiva dintre oficialii Federaţiei Internaţionale de Tenis au declarat că Troicki s-a supus testului de urină, însă a refuzat să i se ia probe de sânge.
Atitudinea sârbului i-a făcut pe reprezentanţii forului să ia decizia de a-l suspenda. Troicki a mai fost bănuit de dopaj şi în 2010, atunci când a câştigat Cupa Davis cu echipa Serbiei, după o finală disputată în compania Franţei.