Fericirea poate însemna închisoare în Iran. Au simţit-o pe pielea lor şase oameni care s-au filmat într-un video amator pe celebra melodie a lui Pharrell Williams "Happy". Toţi au ajuns după gratii şi au fost eliberaţi abia peste câteva zile, cu excepţia regizorului.
Filmuleţul surprinde trei bărbaţi şi trei femei care dansează pe acoperişurile caselor şi pe străzile din Teheran. Deşi scopul lor a fost să provoace bună dispoziţie, imaginile video postate pe Youtube nu au fost deloc pe placul şefului poliţiei care a ordonat arestarea imediată a celor şase.
La scurt timp de la postarea pe Youtube, filmuleţul celor şase tineri a adunat peste 200 000 de vizualizări. Succesului şi priza la public a videoclipului nu a bucurat autorităţile iraniene şi a dat bătăi de cap tinerilor. Şeful poliţiei iraniene a identificat tinerii, i-a interogat şi i-a închis.
"După lansarea pe Internet a unui clip care a încălcat demnitatea publică, poliţia a decis sa le identifice pe tinerele implicate în realizarea clipului", a declarat Hossein Sajediniam, seful politiei din Teheran.
Fetelor le-a fost incriminat faptul că au dansat lângă bărbaţi cu capul neacoperit. Legea iraniană spune că femeile trebuie să se acopere în public.
Povestea a luat amploare la nivel internaţional după ce cântăreţul a postat un mesaj de susţinere pentru cei şase tineri din iran pe pagina sa de facebook.
"E trist ca acesti tineri au fost arestaţi pentru ca au încercat să răspândească fericirea", a scris, Pharrell pe Twitter, marţi seara.
O jurnalistă de origine iraniană din Washington a declarat că nu este deloc surprinsă de incident. Ţinând cont de regimul restrictiv de la Teheran, nu este o surpriză: "Sunt trei mari flagrante: bărbaţi şi femei împreună, femei care dansează şi faptul că ele nu poartă hijabul pe cap", a declarat jurnalista.
Televiziunea de stat a Iranului a difuzat marţi imagini video cu şase persoane arestate, filmate din spate, în timp ce un poliţist explica că "oamenii trebuie să evite asemenea probleme", conform informaţiilor relatate de BBC.
Autorităţile afirmă că acest clip este obscen. Cazul vine la doar câteva zile după ce preşedintele iranian, Hassan Rohani, a declarat că oamenii trebuie să profite din plin de internet pentru a comunica. În republica islamică este interzis ca bărbaţii şi femeile să danseze împreună. Acest delict se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.